ANTICLIMAX

>>> de Doru Vatavului, regia Bobi Pricop

Un regizor își propune să facă un spectacol care să vorbească într-un mod sincer, asumat și puternic despre schimbările climatice.

Însă ceea ce începe ca o explorare liberă și non-ierarhică a subiectului ajunge să se transforme într-un haos complet. La granița dintre ficțiune și documentar, ANTICLIMAX este un anti-spectacol caleidoscopic care pune sub semnul întrebării rolul artei într-o criză globală.

Spectacolul „Anticlimax” de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop, montat la Teatrul Dramaturgilor Români este un demers curajos; nu în sens eroic, și nici în sens banal-redundant. Originalitatea sa, echilibrul fin între auto-ironie și statment, pluralitatea tematică și colajul îndrăzneț al mijloacelor spectaculare conferă acestui performance teatral meritul de a nu fi banal, de a propune o receptare nuanțată, cu multe paliere de performanță.

ALINA EPÎNGEAC

„Anticlimax” este exact asta. Un spectacol care expune narcisismul social și individual al societăților actuale, penibilul autodeclarativ al pretenției de a fi creator, abisul banalităților pe care le spunem și ni le spunem. E un spectacol pe cât de inteligent, pe atât de plin de haz.

CORINA ȘUTEU

După mine, spectacolul le-a reușit. (…) Mai rămâne să–și găsească și publicul receptiv la formula deschisă, originală a spectacolului, corespunzătoare căutărilor din teatrul nou care fuge de limite. Sau limitări.

DOINA PAPP

Ceea ce fac în Anticlimax dramaturgul Doru Vatavului și regizorul Bobi Pricop (care se și joacă pe el însuși în spectacol) e un fel de next level în același timp autoironic, plin de umor, extrem de sincer în refuzul ipocriziei creatoare și care-și atinge pe deplin scopul (scopul fiind o discuție serioasă despre fundătura, să zicem, în care sîntem în materie de schimbări climatice – fundătura incluzînd cum vorbim despre climă, ce așteptări avem, ce/dacă putem acționa ca indivizi etc.). Și e și, oarecum, colateral teatru în teatru (sîntem în cadrul unor repetiții în care ni se prezintă fragmente ale viitoarei creații), și metaspectacol (actorii și regizorul – care joacă el însuși, pe el însuși – își păstrează numele și pozițiile reale în expunerea procesului de lucru).

IULIA POPOVICI

În contextul mediului teatral din România, unde practica autochestionării critice lipsește, Anticlimax pare iresponsabil de curajos, iar prin structura sa arborescentă, cu nenumărate direcții, cu abilitatea de a integra multe teme și a acorda fiecăreia dreptul la deconstrucție, este un demers consistent de analiză a momentului actual din teatrul autohton, posibil premergător unei schimbări de paradigmă (încă necunoscută). Este unul dintre rarele spectacole care înregistrează stagnarea creativității în teatrul nostru, o blocare în manierisme desuete sau pretins contemporane, o lipsă de consistență și poate și de autenticitate etc.

OANA STOICA

>>> TRAILER