Spectacol online după una dintre monodramele câștigătoare ale concursului de creație teatrală și literară „Distanța”: „CIAO, TATA!” de CARMEN DOMINTE, în interpretarea actorului TOMI CRISTIN.
Sinopsis:
Carmen Dominte, autoare consacrată de texte dramatice, s-a ocupat adesea de dramele familiale și distanțările inerente între generații. Ciao, tata! e un text cu mult patetism tocmai pe acest subiect, agrementat cu o acțiune de actualitate: legăturile și distanțările dintre un tată rămas în țară și un fiu plecat în străinătate. Viețile lor, mai degrabă goale și uzate nu mai au repere comune, încercările de a mai fi împreună prin mijloace de comunicare la distanță sunt surogate destinate eșecului. Aparenta banalitate a faptelor ascunde sentimente contradictorii și profunde care vor impresiona spectatorii. Un rol greu și provocator pentru protagonist. (Horia Gârbea)
„Ciao, tata! este o piesă de teatru ce ilustrează temă distanțării. La modul cel mai concret, distanțarea este percepută de personajele a căror fragment de viață se derulează sub privirile spectatorilor ca un motiv de speranță dar, în final, se dovedește a fi o cauză a singurătății pe care un tată și un fiu sunt nevoiți să o trăiască. Acest text spune povestea oricărui tată ce își susține fiul în toate alegerile făcute: de la plecarea fiului în străinătate pentru acea viață aparent mai bună, până la achiziționarea unui apartament în vederea căsătoriei sale. Sacrificiile tatălui nu trebuie să se cunoască, nici măcar să se vadă iar tatăl știe bine să ascundă acest lucru. Păstrarea aparențelor devine cea mai importantă preocupare a tatălui. Indiferent ce se întâmplă în viața sa, fiul lui trebuie să știe că acasă e bine și totul a rămas neschimbat. În schimb, realitatea e cu totul alta. Relația celor doi continuă, conform promisiunilor făcute, în mediul online. Astfel, tatăl își poate vedea fiul mai des decât înainte, o poate cunoaște pe noua prietenă a fiului, ba, chiar mai mult, poate participa la căsătoria lor. Deși este scris într-o notă comică, textul reprezintă, de fapt, drama unui tată care speră în realizarea fiului acceptându-și singurătatea ca pe o condiție firească. În același timp, acest spectacol spune povestea multiplicată a fiecărui părinte care acceptă distanțarea și, implicit, singurătatea pentru ceva mult mai important: fericirea copiilor.” (Carmen Dominte)
Despre dramaturg:
„Definițiile sunt întotdeauna incomplete, oricât aș încerca să mă încadrez în patternul obișnuit, m-am născut, am trăit și am experimentat, mereu va fi ceva care lipsește. Aș fi vrut să scriu despre mine, dar m-am trezit scriind despre ceilalți și mi s-a părut firesc să povestesc despre ei ca și cum aș spune despre mine. În fiecare secundă începe o altă poveste ce se poate intersecta cu toate variantele posibile de scriere, tot așa cum printr-un punct poate trece o infinitate de linii. Cum viața mea a fost mai întâi un punct care a devenit apoi o linie, am pus în el toată imaginația mea până s-a transformat în realitate. Acum nu știu dacă cele două se mai disting între ele, și poate nici nu contează acest fapt, pentru că toate poveștile sunt oricum realități imaginate de fiecare din noi, în orice punct trăit.” (Carmen Dominte)