Femeie, ființă de douăsprezece ori spurcată… orice femeie este un criminal potențial; brațele ei sugrumă, sărutările ei otrăvesc! Nu poți să te păzești niciodată îndeajuns de femei!
Și cu toate acestea, personajul care face aceste afirmații, Siegfried, va fi sedus și abandonat de Dona Juana în câteva clipe doar ca un exercițiu pentru marile cuceriri ce urmează. Piesa Dona Juana scrisă de Anca Visdei este încă o încercare de a responsabiliza ambele sexe în demersul lor comun, liber consimțit, de a se dărui unul altuia din toată inima și din toate punctele de vedere. Întrebarea este însă pentru cât timp? Dona Juana încearcă și reușește să surprindă și să se bucure de clipa atât de efemeră a fericirii. Victimele ei, surprinse de viteza cu care sunt seduse și părăsite, se sinucid sau, lovite crunt în orgoliu și cuprinse de gelozie, încearcă să se răzbune.
Peste puțin timp poate, ne vom uita cu duioșie (noi, cei care între timp vom fi devenit niște roboți performanți și veșnici) la aceste personaje care se mai încurcau încă în sentimente și termeni care sigur vor deveni istorie: dragoste, ură, devotament, trădare, gelozie, pasiune, talent, geniu, Dumnezeu.