DRUMUL DAMASCULUI

În lumina tragicelor evenimente care au loc în Ucraina, se discută tot mai frecvent, în vremea din urmă, în întreaga Europă, despre nevoia imperioasă de a avea un Nürnberg al comunismului, de a revela, printr-un proces răsunător, mecanismele criminale ale unui sistem ideologic și politic care a provocat, peste tot unde a ajuns la putere, exterminarea în masă a milioane de ființe omenești, instaurând o imensă rețea concentraționară. În Europa, comunismul a dispărut ca sistem politic de stat, în 1990, iar crimele comise în numele lui, teroarea instaurată vreme de decenii, destinele frânte, victimele și torționarii lor, au rămas în umbra prezentului, ca și cum memoria lor ar fi dăunat acestuia.

Pornind de la volumul Doinei Jela Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar, „un unicat în memoria postcomunistă”, cum l-a caracterizat Virgil Ierunca, Teatrul Dramaturgilor Români prezintă un spectacol tulburător, bazat pe interviul pe care autoarea l-a luat lui Franț Țandără, un torționar comunist care nu doar că s-a căit, dar a dorit sincer să fie judecat pentru crimele sale. Un caz paradoxal care ne cufundă în universul macabru al metodelor perverse de tortură și manipulare folosite de sistemul represiv comunist. Partidul comunist s-a folosit de oamenii fără școală, proveniți din familii dezorganizate, cărora le oferea nu doar un loc în sistem, ci și posibilitatea de a dispune discreționar de viața și moartea semenilor. Vreme de ani buni, Țandără a substituit partidul familiei pe care nu o avea, iar acesta a devenit pentru el centrul existenței sale. Călău și victimă totodată, Țandără a cunoscut infernul fanatismului și lipsei de scrupule a torționarilor, dar a avut puterea să se ridice la lumină.

În regia lui Mihai Măniuțiu – cel care semnează și adaptarea scenică – spectacolul Drumul Damascului îl prezintă pe Răzvan Vasilescu în rolul lui Franț Țandără. Confesiunea lui, cutremurătoare în simplitatea și grozăvia ei, ne dezvăluie dedesubturile unuia dintre cele mai tragice și aberante episoade ale istoriei secolului XX. Maia Morgenstern – în rolul scriitoarei Doina Jela –  este cea care îl chestionează și încearcă să înțeleagă: De ce? De ce ați făcut asta?

Țandără simte nevoia irepresibilă a mărturisirii. El nu cere iertare de la semeni, dar se simte cumplit de vinovat și se căiește continuu pentru iadul al cărui instrument a acceptat de bună voie să fie. Prin mărturisirea sa, prin căința sa sinceră, Țandără este unic… Atitudinea de iertare a profesorului Fronea Bădulescu – interpretat de Mircea Rusu – care nu confundă iertarea cu uitarea și nici tăcerea cu mila, este exemplară.

Spectacolul, în scenografia semnată de Adrian Damian, aduce în prim-plan ideea renașterii, nu neapărat iertarea unor fapte sau a unui om.