Mazurka

MAZURKA este un spectacol emoționant, o odisee în mitul lui Chopin: GENIUL muzical și OMUL Chopin.

Spectacolul nu este unul biografic, ci mai degrabă o încercare de a devia de la realitatea absolută la cea spirituală. Discrepanța dintre creația muzicală și experiența umană este tragică și comică în același timp. Realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul”, spectacolul îl aduce în prim plan pe OMUL Chopin incapabil să iubească, să mențină o relație.

În lectura marelui regizor Alexander Hausvater, „Mazurka” pusă în scenă la Teatrul Dramaturgilor Români e o eufonie deopotrivă fecundă și eclatantă.
Sunt 40 de ani de când merg la teatru și încă mai descopăr resurse de a mă emoționa profund. Asta reușește Hausvater, cu impresionantul concurs al unei distribuții de excepție: Lari Giorgescu, Antoaneta Cojocaru și Gavril Pătru conving și seduc în pielea multiplelor personaje cărora le dau viață, înviind epoci și trăiri minunate. Spectacolul pseudo-biografic dedicat lui Chopin, ce aduce pe scena intimei săli a Teatrului de pe Griviței crâmpeie din viața, opera și fantasmele geniului muzical polonez – la care adăugăm propriile proiecții ale lui Hausvater asupra compozitorului și omului – are cadența mazurcilor despre care s-a spus că ar fi dansurile sufletului. Interpretarea lor la pian, dar și pașii de dans aferenți, presupun virtuozitate.

Mazurka e despre Chopin. Cel puțin la prima vedere… Da, e despre omul din spatele muzicii. Dar mai e, printre altele, și despre iubire. Despre prietenie. Despre artă și artiști, de oricare ar fi ei. Despre destin. Despre prețul geniului. Despre oglinzile în care refuzăm să ne privim… Mazurka ne învață să cunoaștem înainte de a judeca. Să vedem sufletul din spatele oricărei opere de artă, de orice fel, de care ne bucurăm atât de ușor fără a ne gândi nici măcar o clipă la tumultul din inima celui care i-a dat viață… Și e unul dintre acele spectacole la care te fascinează absolut tot. Fiecare părticică… Decorul e fenomenal. Idem costumele. Muzica lui Cari Tibor? Numai despre asta aș putea scrie vreo trei pagini și tot n-aș putea cuprinde în cuvinte cât de mișto e! Iar actorii? Doamne, actorii sunt incredibili.

Da, cred că Mazurka e de văzut. Și de revăzut. E un spectacol mișto. O lecție de teatru frumos și complet. O declarație de dragoste. Un amestec perfect între viziune, text, actorie, muzică, decoruri… O îmbinare magistrală de clasic și modern. E altceva. E o poveste ușor de iubit, în spatele căreia se ascunde un mesaj superb. O gură de oxigen într-o realitate în care teatrul nu prea pare a mai știi încotro se îndreaptă…

Mazurka e, cel puțin pentru mine, un spectacol pe care-l așteptam de mult fără ca măcar să știu. Și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru că există… Un spectacol de la care am plecat alt om… Mulțumesc, oameni frumoși 🙂 Mă înclin!

Teatrul Dramaturgilor a lansat, în mica sală „Iosif Naghiu”, un spectacol mare: Mazurka, o odisee în mitul lui Chopin.

Regizorul Alexander Hausvater, deopotrivă autor al textului și al rețetei de succes care îmbină teatrul de artă cu teatru de public, urcă pe scenă un carusel al contrastelor. Teme etern valabile sunt particularizate în spațiu și timp, povestea purtându-ne din Varșovia anului 1830 în Parisul revoluției de la 1848, din Valldemosa aventurii cu Georges Sand în Londra ostilă cauzei poloneze. Drama intelectualului care pleacă de pe baricadă și se ascunde în propria creație trece dincolo de epoca istorică, iar conflictul se naște din contrarii: diferența dintre imagine și realitate, spirit și acțiune, trădare și ideal, lașitățile zilei vs rezistența operei, Geniul muzical și Omul Chopin.