#staiacasă

🛑𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗛𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗚𝗮̂𝗿𝗯𝗲𝗮 ❓

Ca formație sunt inginer constructor și profesor de mecanică teoretică și aplicată în domeniul construcțiilor. Dar doctoratul, de la care s-au împlinit 20 de ani a fost în fiabilitate, aplicată domeniului ingineriei civile. Am predat peste 30 de ani tot felul de discipline din ramura ingineriei civile dar și a proiectării asistate, info-graficii, aplicațiilor matematicii în inginerie. În paralel, am scris literatură, am făcut jurnalism cultural, teatru, televiziune, am scris și publicat vreo 30 de volume din toate genurile literare și am tradus mai ales piese de teatru și cu precădere Shakespeare: 13 piese singur sau în colaborare.

🛑𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗱𝗿𝗮𝗺𝗮𝘁𝘂𝗿𝗴𝗶𝗲 ❓
Dintre genurile literare, dramaturgia este cea care solicită cel mai mult rigoarea, precizia, concentrarea și cred că mi se potrivește. Am scris scene teatrale din liceu, am tradus teatru de mulți ani. Teatrul mă pasionează în general, ca o artă complexă care mobilizează multe domenii într-o construcție unică la care participă autorul textului, regizorul, scenograful, muzicieni, coregrafi, actori, tehnicieni de tot felul. Din efortul lor comun se naște ceva miraculos care nu e nici text, nici mișcare, nici muzică, nici pictură, ci toate la un loc.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗳𝗿𝘂𝗺𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗹𝗻𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘁̦𝗶 𝗮𝘃𝘂𝘁 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 ❓

Am avut multe întâlniri memorabile cu personalități cu care am lucrat și de la care am învățat, cred eu, cum e bine să fie un text pentru teatru sau pentru ecran. Mi-e foarte greu să aleg numai o personalitate dintre atâți regizori și actori, scenografi și alți dramaturgi cu care am colaborat. Într-o ordine aleatorie și înșiruire incompletă: Felix Alexa, Alexander Hausvater, Alexandru Darie, Radu Beligan, Horațiu Mălăele, Ion Besoiu, Costel Constantin, Lucian Sabados, Anca Colțeanu, Bogdan Ulmu, Gelu Colceag, Matei Varodi, Iosif Naghiu, Dumitru Solomon, Lucia Verona, Paul Ioachim, Adrian Enescu, Nicu Alifantis. Dar am cunoscut și alte personalități teatrale cu care, chiar dacă nu am lucrat direct, am avut întâlniri interesante: Dinu Cernescu, Ion Caramitru, Maia Morgenstern, Marius Bodochi, George Mihăiță, Dan Jitianu, Dan Tudor, Victor Ioan Frunză, Cătălina Buzoianu, Mircea Cornișteanu, Alexandru Tocilescu, Tudor Chirilă, Radu Gheorghe, Sebastian Papaiani, Mircea Cornișteanu și foarte mulți alții. Nu îi uit pe „teoreticieni”: Victor Parhon, Marian Popescu, Ion Cocora, Mircea Ghițulescu, Magdalena Boiangiu, și alți critici, nici pe Dumitru Carabăț, de la care am învățat „scenaristică”, nici chiar pe Valentin Silvestru deși relația noastră nu a fost chiar amicală. Regret că listele de mai sus sunt incomplete. Dacă ar fi să aleg – cu greu – una singură, aș alege colaborarea cu Ducu Darie, regretat prieten și unul dintre cei mai mari oameni de teatru pe care i-am cunoscut. Am avut ocazia să lucrez efectiv cu el la vreo 6-7 proiecte, teatru și televiziune, dar ne-am întâlnit adesea și în afara lor. Ducu nu doar că era un om de teatru complet, avea efectiv geniu. Transmitea entuziasmul lui pentru artă și se făcea înțeles. Cred că Ducu stimula creația și scotea tot ce era mai bun din textier, actor, scenograf.

🛑𝗩𝗮̆ 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶𝘁̦𝗶 𝗻𝗲𝗶̂𝗺𝗽𝗹𝗶𝗻𝗶𝘁𝗮̆ 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗮 – 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗶𝗮 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗽𝗲 𝘀𝗰𝗲𝗻𝗮̆ ❓

Sigur nu. Tot sigur este că prefer ca textele scrise și traduse de mine să se joace. Am puține piese și traduceri nereprezentate măcar o dată. Dar dramaturgia este și literatură. Piesele bune sunt literatură autentică. E greu să montezi Danton sau Henric al V-lea. Dar ele sunt texte literare de mare valoare și pot fi citite. Aș zice că trebuie citite, cum citim Răscoala sau Război și pace. Nu depun eforturi să impun textele mele regizorilor și teatrelor, în parte pentru că nu am timp, dar și pentru că nu îmi place postura de solicitant.

🛑𝗗𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗺𝗼𝗻𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝘅𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗽𝗶𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 ❓

Din nou mi-e greu să aleg. Mai ales că trebuie să includ aici și traducerile, nu pot face abstracție de ele, unele au ocazionat spectacole excelente. Dacă mă refer strict la textele mele originale, nu mă pot hotărî între Cafeaua domnului ministru în montarea lui Lucian Sabados de la Ploiești și Funcționarul destinului de Anca Maria Colțeanu, la Nottara. La dramatizări și traduceri pun pe primul plan montările lui Ducu Darie: Mephisto după un roman de Klaus Mann, la Bulandra, Iluzia comică de Corneille la Comedie și, mai recent Coriolanus, tradus împreună cu profesorul George Volceanov, la Bulandra.

🛑𝗣𝗿𝗲𝘀𝘂𝗽𝘂𝗻𝗮̂𝗻𝗱 𝗰𝗮̆ 𝗮𝗿 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗮𝗹𝘃𝗮𝘁̦𝗶 𝗼 𝘀𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿𝗮̆ 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝘁𝗼𝘁 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗮𝗰𝘂𝗺, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗿 𝗳𝗶 𝗮𝗰𝗲𝗲𝗮 ❓

Ar fi o alegere la fel de dificilă pentru că e firesc să țin la toate piesele mele. Ca să fiu perfect sincer aș alege, în final, între două traduceri: Vis de-o noapte-n miezul verii de Shakespeare sau Iluzia comică de Corneille.

🛑𝗖𝗲 𝗶-𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗰𝗶𝘁𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝘃-𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝘁 𝗶̂𝗻𝗰𝗮̆ ❓

Să nu aștepte să găsească o montare cu piesele mele, ci să mă citească. Iar dacă i se pare dificil teatrul, poate alege dintre volumele mele de poezie, cele trei romane, numeroasele eseuri pe care le-am scris.

🛑𝗔𝘁̦𝗶 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶𝘁 𝘃𝗿𝗲𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝗰𝗮̆ 𝗮𝗿 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗿𝗲𝗻𝘂𝗻𝘁̦𝗮𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 ❓

Nu. Absolut niciodată, din adolescență până azi. Scrisul nu e o chestiune de opțiune, ci de destin. Dictonul latin, atribuit de Pliniu lui Apelles, care era pictor și trăgea „linii”: Nulla dies sine linea! mi se aplică. Nu a existat, în ultimii 45 de ani nicio zi în care să nu fi scris. În minte, dacă nu pe hârtie și deseori chiar în vis.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝗮 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃-𝗮 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 ❓

Cine citește ca un profesionist, e greu să fie emoționat de o carte. O carte poate interesa, bucura, îndemna la reflecție etc. O carte, apărută recent, care m-a impresionat mai mult decât altele prin complexitate și realizare a fost Culorile incendiului de Pierre Lemaitre. Dacă nu îți propui (nu că ai și putea!) să scrii un asemenea roman, e preferabil să nu te apuci.

🛑𝗩𝗮̆ 𝘃𝗼𝗺 𝗿𝗲𝗴𝗮̆𝘀𝗶 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗻𝗮𝗷 𝗶̂𝗻 𝘃𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗽𝗶𝗲𝘀𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ ❓

Nu cred că am pus din mine în personajele mele, unele preponderent comice. Dar m-am regăsit într-un personaj pe care l-am tradus: Prihor Prunc-Bun (Robin Goodfellow) din Vis de-o noapte-n miezul verii. Și care e duh rău și ticălos, cum îi spune un spiriduș al Titaniei.

🛑𝗖𝘂𝗺 𝘃𝗮̆ 𝗴𝗮̆𝘀𝗶𝘁̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗳𝗮𝘁̦𝗮 𝗰𝗿𝗶𝘁𝗶𝗰𝗶𝗶 ❓

Am avut parte de multe cronici interesante, după cum s-au scris despre mine și lucruri care nu mi se potrivesc. Critica de poezie și chiar cea de proză mi-au fost în general favorabile. Și traducerile au fost bine primite, dar aici am simțit lipsa unui comentariu mai aplicat. Despre teatrul meu, ca să ne limităm la el, au scris foarte pătrunzător câțiva mari critici care l-au înțeles perfect: Laurențiu Ulici, care a scris primul, la debutul meu din 1993, Nicolae Manolescu și Mircea Ghițulescu care mi-au făcut loc în Istoriile lor literare, ca și Alex Ștefănescu.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝘂𝗻𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗹𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲❓ 𝗜𝗺𝗯𝗼𝗹𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗽𝗲 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗲 𝗻𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗽𝗮𝗴𝗶𝗻𝗮̆ ❓

Greu de spus. Poate fi o sintagmă, o frază banală sau ultima replică, s-a întâmplat și asta. Cafeaua domnului ministru, cea mai jucată piesă a mea, cu peste 12 montări, le-am pierdut șirul, a început fără a premedita nimic. Aveam doar o frază de început: Domnule ministru, trebuie să depuneți o coroană de flori. Restul s-a dezvoltat strict pe logică și am scris piesa în două zile. Nu îmi plac acțiunile cu „schemă”. Dacă nu se dezvoltă singură, piesa nu e bună.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗼𝗿𝘁𝗿𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮𝗹 ❓

Stau foarte prost la acest capitol. Nu am niciun talent muzical. Am crescut într-o casă cu pian, dar nu am trecut de gama „do major” cu arpegiile respective. Totuși am un simț dezvoltat al versificației (ritm/măsură). Am și scris texte pe muzică. De pildă, am adaptat cu mare plăcere cântece de mahala macabre pentru Balul cimitirului, de Alexander Hausvater, montat la TDR. Între altele am tradus arii din Don Giovanni, montat la Operă de Ducu Darie. Am scris versuri pentru o operă pe care trebuia s-o monteze tot el, cu muzică de Adrian Enescu. Ne-am întâlnit, am lucrat, a fost fascinant. Din păcate, Adrian Enescu a plecat prematur de lângă noi și proiectul nu s-a încheiat. Acum nu mai e nici Ducu.

🛑𝗗𝗮𝗰𝗮̆ 𝗮𝗺 𝗳𝗶 𝗶𝗱𝗲𝗮𝗹𝗶𝘀̦𝘁𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼 𝗰𝗹𝗶𝗽𝗮̆, 𝗰𝘂𝗺 𝗮𝗿 𝗮𝗿𝗮̆𝘁𝗮 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃-𝗮𝘁̦𝗶 𝗱𝗼𝗿𝗶 𝘀𝗮̆ 𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝘁̦𝗶 ❓

Ar trebui să scriu o întreagă utopie și nu știu dacă aș găsi editor pentru ea.

🛑 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗖𝗮𝗿𝗺𝗲𝗻 𝗗𝗼𝗺𝗶𝗻𝘁𝗲 ❓
Profesia e simplă: toată viața am fost profesor, dar în același timp, îndrăgostită de literatură, mai întâi ca cititor și apoi, ca scriitor.

🛑 𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗱𝗿𝗮𝗺𝗮𝘁𝘂𝗿𝗴𝗶𝗲 ❓
Pentru că este forma prin care trebuie să spui foarte mult cu cât mai puține cuvinte, dar în același timp, să sugerezi enorm.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗳𝗿𝘂𝗺𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗹𝗻𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘁̦𝗶 𝗮𝘃𝘂𝘁 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 ❓
Care este cea mai frumoasă întâlnire de care ați avut parte în această profesiune?
Exact întâlnirea cu teatrul. Înainte de a merge la școală am avut parte de întâlnirea cu Molière, deși atunci nu știam că e vorba de Molière și, prin comediile sale, și apoi prin cele ale lui Beaumarchais, am înțeles că fiecare dialog este de fapt o sursă nu doar pentru caracterizare de personaje, dar mai ales pentru acțiune și pentru a găsi un mesaj în interior. Pe vremea aceea nu știam toate acestea, dar între timp le-am descoperit.

🛑 𝗗𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗺𝗼𝗻𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝘅𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆, 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗽𝗶𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘃𝗮̆ 𝗲𝘀𝘁𝗲 ❓
Sunt toate, pentru că fiecare are un aspect, măcar un aspect de la care a pornit și atunci, acel aspect a rămas mereu în minte, ulterior a mai generat alte piese, alteori a rămas doar el, ca esență.

🛑 𝗖𝗲 𝗶-𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗰𝗶𝘁𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝘃-𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝘁 𝗶̂𝗻𝗰𝗮̆ ❓
Un singur lucru, să aibă răbdare! Pentru că, fie că citește textele, fie că vede spectacolele, niciodată la teatru sau în textul dramatic, ceea ce se spune nu e doar atât, este mult mai mult. În orice comedie există o universalitate care sugerează enorm de mult. În orice tragedie, la fel. Cum tragediile conțin părți comice și cum comediile au întotdeauna măcar un aspect tragic, această îmbinare trebuie surprinsă din confruntarea lor. Întodeauna rezultă ceva care merită să fie păstrat în minte, descoperit și apoi păstrat în minte.

🛑 𝗔𝘁̦𝗶 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶𝘁 𝘃𝗿𝗲𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗿𝗲𝗻𝘂𝗻𝘁̦𝗮𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 ❓
Nu. Poate că am luat pauză de la scrisul dramatic, dar asta nu a fost decât pentru a mă încărca din nou. La scris nu se poate renunța de vreme ce l-ai descoperit.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝗮 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃-𝗮 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 ❓
Sigur, sunt mai multe aici. În mod special cele de sorginte latină, din literatura franceză, italiană, română, sud-americană. Ce mi-a plăcut foarte mult, ca autor și ca toate scriiturile sale, a fost Julio Cortezar, dar în același timp, nu pot să îl uit pe Boris Vian.

🛑 𝗩𝗮̆ 𝘃𝗼𝗺 𝗿𝗲𝗴𝗮̆𝘀𝗶 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗻𝗮𝗷 𝗶̂𝗻 𝘃𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗽𝗶𝗲𝘀𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ ❓
Da, în toate personajele sunt, în proporție mai mare sau mai mică. Nu poți să scrii despre cineva, chiar dacă inspirația este din exterior, dacă nu pui și din tine acolo.

🛑 𝗖𝘂𝗺 𝘃𝗮̆ 𝗴𝗮̆𝘀𝗶𝘁̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗳𝗮𝘁̦𝗮 𝗰𝗿𝗶𝘁𝗶𝗰𝗶𝗶 ❓
Exact așa. Nu îmi adaug și nu îmi scot niciun aspect din scriitura mea, în plus sau în minus.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝘂𝗻𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗹𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲? 𝗜𝗺𝗯𝗼𝗹𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗽𝗲 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗲 𝗻𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗽𝗮𝗴𝗶𝗻𝗮̆ ❓
Niciodată piesa de teatru, cel puțin în cazul meu, nu începe cu prima pagină, începe cu ea întreagă, mai întâi crește, pornind de la o idee sau de la un aspect, de la un gest, de la un cuvânt, un sunet auzit și din starea pe care o ai până la urmă mereu, pentru că în cazul acesta este vorba chiar de profesie, din starea aceea se naște povestea din spatele piesei. Din ea toată se extrag doar acele esențe, acele lucruri care merită și atrag pe cei care le privesc sau le citesc și apoi se face piesa. Dar piesa, mai întâi, se face în minte, cap-coadă, cu toate personajele, mai întâi în cantitate mare și apoi, distilând și scoțând anumite caracteristici, rămâne o parte foarte concentrată. Apoi începe scrisul. Scrisul în sine durează puțin, dar mai întâi este făcut mental.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗼𝗿𝘁𝗿𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮𝗹 ❓
Păi, o combinație, pornind de la Debussy și Chopin, apoi se mai adaugă și partea destul de exactă a lui Bach, dar și dintre contemporani.

🛑 𝗗𝗮𝗰𝗮̆ 𝗮𝗺 𝗳𝗶 𝗶𝗱𝗲𝗮𝗹𝗶𝘀̦𝘁𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼 𝗰𝗹𝗶𝗽𝗮̆, 𝗰𝘂𝗺 𝗮𝗿 𝗮𝗿𝗮̆𝘁𝗮 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃-𝗮𝘁̦𝗶 𝗱𝗼𝗿𝗶 𝘀𝗮̆ 𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝘁̦𝗶 ❓
Păi, exact așa, pentru că din ea vine până la urmă toată literatura sau, în extensie, toată arta.

🛑 𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗠𝗮𝗿𝗶𝗹𝗲𝗻𝗮 𝗗𝘂𝗺𝗶𝘁𝗿𝗲𝘀𝗰𝘂 ❓

Cum, nu ştiţi cine-i Marilena Dumitrescu? Şi credeţi că eu ştiu? Glumesc. Iată, de fapt, asta mă caracterizează. Marilena Dumitrescu este o scriitoare cu simţul umorului, o autoare de comedii. Eu glumesc, voi râdeţi. Toată lumea se bucură. Răspunzând întrebărilor dumneavoastră, descopăr şi eu cine e Marilena Dumitrescu. Mulţumesc, Teatrul Dramaturgilor Români, pentru acest minunat prilej de introspecţie.

🛑 𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗱𝗿𝗮𝗺𝗮𝘁𝘂𝗿𝗴𝗶𝗲 ❓

Din întâmplare. De fapt, din ordin. În 2005, şeful meu – pe atunci scriam pentru un grup de umor scenarii pentru televiziune – mi-a spus: vrem să ne scrii o comedie. Ştiu că poţi. Eu nu ştiam pe atunci. Dar s-a dovedit că avea dreptate. Am scris-o în 2 săptămâni, că mi-a dat şi un termen. Am scris-o în timp ce casa era plină de zugravi. Am scris-o în timp ce îmi curgea var pe tastatură. Acum, scriu de bună voie. Nimic nu îmi face mai multă plăcere decât să scriu comedii.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗳𝗿𝘂𝗺𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗹𝗻𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘁̦𝗶 𝗮𝘃𝘂𝘁 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 ❓

Nu e aşa de simplu. Cred că întâlnirea cu lumea teatrului. O lume la care priveam cu respect, cu admiraţie, cu veneraţie chiar. Dar pe care o priveam de dinafară. Acum am sentimentul că aparţin acestei lumi. O privesc dinăuntru şi o iubesc cu toate simţurile mele. Deşi… aţi spus această profesie. Aş face o corectură aici. Cred că e mai mult un hobby decât o profesie, din moment ce nu câştig bani din asta nici cât să-mi plătesc cafeaua pe care o beau în timp ce scriu. Şi aş vrea să fiu plătită nu din lăcomie, dar ca să pot să mă dedic exclusiv scrisului. Să fac asta tot timpul. Să o simt ca pe o profesie cu adevărat.

🛑 𝗩𝗮̆ 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶𝘁̦𝗶 𝗻𝗲𝗶̂𝗺𝗽𝗹𝗶𝗻𝗶𝘁𝗮̆ 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗮 – 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗶𝗮 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗽𝗲 𝘀𝗰𝗲𝗻𝗮̆ ❓

Nu chiar. Nu pot spune că dacă nu ia viaţă pe scenă acum nu va lua niciodată. Eu ştiu că scriu bine, chiar dacă nu ştiu să îmi promovez munca. De fapt, nu e treaba mea. Încă aştept să apară şi la noi instituţia impresariatului de teatru, care să facă legătura între autor şi teatru.

🛑 𝗗𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗺𝗼𝗻𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝘅𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆, 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗽𝗶𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘃𝗮̆ 𝗲𝘀𝘁𝗲 ❓

Ştiţi, atunci când piesa ajunge să fie montată, nu îţi mai aparţine. De aceea nu mă zbat mai mult să fie montate. E ca atunci când copilul tău pleacă de acasă. E dureros. Pe de o parte te bucuri, pentru că va avea viaţa lui, pe de alta te întristezi. Pentru că fiecare intervenţie străină, că-i regizor, actor sau scenograf, îţi dă peste cap într-un fel lumea pe care ai gândit-o. De aceea nici nu-mi place să asist la repetiţii. Şi mai e ceva, poate vi se va părea ciudat. Prima mea piesă, O mătuşă pierdută, s-a jucat pe scenă la Nottara. Fiind comedie, publicul râdea, în timp ce eu, în sală, plângeam, văzând câtă lume s-a mobilizat din cauza mea, câte forţe s-au pus în  mişcare pe scenă şi în sală. Îmi venea să-mi cer scuze. Încă mi se întâmplă asta. De fapt, pentru mine cea mai mare satisfacţie o am când o scriu, nu neapărat când văd piesa montată. Dar m-a onorat în mod deosebit că Teatrul Dramaturgilor Români şi-a început activitatea cu piesa mea, Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său.

🛑 𝗣𝗿𝗲𝘀𝘂𝗽𝘂𝗻𝗮̂𝗻𝗱 𝗰𝗮̆ 𝗮𝗿 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗮𝗹𝘃𝗮𝘁̦𝗶 𝗼 𝘀𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿𝗮̆ 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝘁𝗼𝘁 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗮𝗰𝘂𝗺, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗿 𝗳𝗶 𝗮𝗰𝗲𝗲𝗮 ❓

Grea întrebare. Cred că prima piesă absurdă pe care am scris-o, Ceva cu tăiţei. Ştiu că nu toată lumea gustă teatrul absurd, chiar dacă e cu tăiţei. Dar eu mor după teatrul absurd. A fost şi prima mea piesă premiată, de Teatrul de Comedie în 2010. Dar nu numai de asta o iubesc, ci pentru că e ceva. E altceva.

🛑 𝗖𝗲 𝗶-𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗰𝗶𝘁𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝘃-𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝘁 𝗶̂𝗻𝗰𝗮̆❓

Dragă cititorule, sper să ai bucuria să mă descoperi. Am zis bucuria, pentru că eu scriu umor, dar fără răutate. Cu multă iubire. Sper să simţi, când citeşti, bucuria pe care o simt eu când scriu.

🛑 𝗔𝘁̦𝗶 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶𝘁 𝘃𝗿𝗲𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀𝗮̆ 𝗿𝗲𝗻𝘂𝗻𝘁̦𝗮𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 ❓

Of. Mă mai necăjesc câteodată. Când descopăr câte o nedreptate. Când văd răutate sau ignoranţă, invidie sau când simt că sunt judecată. Dar nu mă supăr niciodată atât de tare cât să nu mai scriu. N-am cum. Să renunţ la scris e ca şi cum aş renunţa la viaţă.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝗮 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃-𝗮 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 ❓

Pe ultima carte care m-a emoţionat am scris-o, nu am citit-o. Un roman de dragoste. Se numeşte Virtual şi am plâns la fiecare capitol. Eram într-o stare emoţională foarte fragilă. Acum nu îmi mai place, nu mă mai reprezintă. Ceea ce citesc acum sunt mai mult cărţi de dezvoltare personală şi spirituală. Am citit recent Creierul şi mintea universului a lui Dumitru Constantin Dulcan. O carte care provoacă altfel de emoţii. O carte care oferă răspunsuri la întrebări existenţiale. Sunt într-un proces de schimbare a vibraţiei, în acord cu schimbarea vibraţiei pământului. O altă carte care mi-a plăcut, din lecturile mele recente, este Istoria literaturii contemporane pe care mi-a dăruit-o, cu multă generozitate, autorul, criticul literar Alex Ştefănescu. Şi, deşi e o carte de critică, m-a şi emoţionat, pentru că are poveşti frumoase şi impresionante despre marile figuri ale literaturii române.

🛑 𝗩𝗮̆ 𝘃𝗼𝗺 𝗿𝗲𝗴𝗮̆𝘀𝗶 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗻𝗮𝗷 𝗶̂𝗻 𝘃𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗽𝗶𝗲𝘀𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ ❓

Nu chiar. Doar fragmente din mine. Şi astea se regăsesc în fiecare personaj din toate piesele. Nu sunt interesantă ca personaj. Doar ca autor.

🛑 𝗖𝘂𝗺 𝘃𝗮̆ 𝗴𝗮̆𝘀𝗶𝘁̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗳𝗮𝘁̦𝗮 𝗰𝗿𝗶𝘁𝗶𝗰𝗶𝗶 ❓

Am depăşit demult frica de critică. O aveam la început. Ani de zile de lecturi de la Clubul dramaturgilor urmate de feedback-ul celor din sală, critici, colegi sau spectatori, au fost beneficii şi m-au călit. Am învăţat multe de acolo, cum să scriu şi mai ales cum să nu scriu. Am nevoie de critică. Aşa înţeleg şi eu ce-am vrut să spun în piesă.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝘂𝗻𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗹𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 ❓ 𝗜𝗺𝗯𝗼𝗹𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗽𝗲 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗲 𝗻𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗽𝗮𝗴𝗶𝗻𝗮̆ ❓

Oooo… Asta-i cea mai frumoasă întrebare. Nu ştiu dacă că va plăcea şi răspunsul, dacă v-aş spune că prin channeling. Îmi vine de undeva de sus. Mă izbeşte pur şi simplu o idee care naşte o emoţie intensă. Şi atunci, ştiu. Nu doar începutul, ci toată piesa. Tot ce am de făcut e s-o scriu. E minunat.

🛑 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗼𝗿𝘁𝗿𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮𝗹 ❓

Nu sunt sigură că am înţeles întrebarea asta. Dar dacă vă referiţi la o melodie care mă reprezintă, să zicem Joan Jett – I love rock and roll. Dar sunt mai multe.

🛑 𝗗𝗮𝗰𝗮̆ 𝗮𝗺 𝗳𝗶 𝗶𝗱𝗲𝗮𝗹𝗶𝘀̦𝘁𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼 𝗰𝗹𝗶𝗽𝗮̆, 𝗰𝘂𝗺 𝗮𝗿 𝗮𝗿𝗮̆𝘁𝗮 𝗹𝘂𝗺𝗲𝗮 𝗶̂𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃-𝗮𝘁̦𝗶 𝗱𝗼𝗿𝗶 𝘀𝗮̆ 𝘁𝗿𝗮̆𝗶𝘁̦𝗶 ❓

Eu sunt idealistă tot timpul. Ar arăta ca lumea din capul meu. O lume fără ură, fără tristeţe, fără suferinţă, cu multă iubire. În capul meu, toată lumea trăieşte în bucurie şi lumină.

🛑𝗖𝗶𝗻𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗦𝗲𝗯𝗮𝘀𝘁𝗶𝗮𝗻 𝗨𝗻𝗴𝘂𝗿𝗲𝗮𝗻𝘂❓

Este un om îndrăgostit de teatru. Sunt recunoscător parinților mei, pentru că de mic copil m-au dus la teatru, unde am avut ocazia să văd multe spectacole cu piese valoroase din repertoriul românesc și universal, fapt care mi-a deschis apetitul pentru teatru, iar pe la 11 ani, în vacanța de vară, am scris prima piesa de teatru „Hanul lui Manuc”, piesă de epocă cu marchizi și conți, rezultat al acumulărilor, fiind sub influența „Hangiței” lui Carlo Goldoni. Ulterior mi-am aflat vocația în scrieri de dramaturgie, am scris piese care au fost realizate de teatrul radiofonic și care au beneficiat de distribuții dintre cele mai valoroase. Apoi m-am bucurat că piesele mele au făcut obiectul unor spectacole pe scenele teatrelor bucureștene sau din alte orașe din țară, ba chiar și prin specacole jucate în străinătate.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗳𝗿𝘂𝗺𝗼𝗮𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗹𝗻𝗶𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘁̦𝗶 𝗮𝘃𝘂𝘁 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 ❓

Am avut frumoase întâlniri cu scena și cu slujitorii acesteia. Fiecare întâlnire a fost de neuitat. Am avut ocazia unor întâlniri cu valoroși regizori care mi-au oferit posibilitatea să trăiesc experiențe pline de sens, care au dat viață creației concepute, care mi-au dat satisfacții și mulțumiri. Cei care au interpretat personajele mele m-au bucurat. Mi-au rămas în minte și în suflet realizări incontestabile.

🛑𝗩𝗮̆ 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶𝘁̦𝗶 𝗻𝗲𝗶̂𝗺𝗽𝗹𝗶𝗻𝗶𝘁𝗮̆ 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗮 – 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗶𝗮 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗽𝗲 𝘀𝗰𝗲𝗻𝗮̆ ❓

Întrebarea nu poate avea decât un singur răspuns. O piesă de teatru este destinată reprezentării scenice. Dacă ar fi doar pagini de literatură se integrează într-o carte, dar cum o piesă își are rostul printr-o realizare scenică, este firesc ca împlinirea scrierii dramatice să își afle finalitate într-o montare scenică, De aceea pentru autorul lucrării dramatice numai montarea scenică este împlinirea muncii sale. Astfel, aceasta se verifică exclusiv în contactul nemijlocit cu publicul. Fiecare spectator devine exponentul direct al scopului pentru care a fost scrisă piesa de teatru, iar cu cât sunt mai multe versiuni scenice ale aceleiași piese de teatru, aceasta își demonstrează valoarea prin felul cum este interpretată de fiecare regizor și de fiecare actor. Finalitatea operei reprezintă dovada confruntarii acesteia cu un public cât mai larg. Cu cat este mai mare numarul de reprezentații, autorul are ocazia verificării lucrării sale și astfel, plenitudinea realizarii acesteia, aflându-și satisfacția în confruntarea directă cu publicul, care constituie receptorul operei sale.

🛑𝗗𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗺𝗼𝗻𝘁𝗮̆𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝘅𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗽𝗶𝗮𝘁𝗮̆ 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 ❓

🛑𝗣𝗿𝗲𝘀𝘂𝗽𝘂𝗻𝗮̂𝗻𝗱 𝗰𝗮̆ 𝗮𝗿 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗮𝗹𝘃𝗮𝘁̦𝗶 𝗼 𝘀𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿𝗮̆ 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝘁𝗼𝘁 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗮𝗰𝘂𝗺, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝗿 𝗳𝗶 𝗮𝗰𝗲𝗲𝗮 ❓

Cele două întrebări au răspuns comun. Așa cum un părinte nu ar putea să aleagă unul dintre copiii săi pentru a-l deosebi de ceilalți și a-l numi cel mai apropiat sufletului său, tot astfel nici eu nu aș putea alege în acest sens una dintre piesele mele de teatru, fiindcă le iubesc pe toate și pe fiecare în parte, considerând că mă reprezintă și nu aș putea să aleg una sacrificâdu-le pe celelalte. Fiecare reprezintă ceva pentru mine și ar fi nedrept din partea mea să fac o asemenea opțiune.

🛑𝗖𝗲 𝗶-𝗮𝘁̦𝗶 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗰𝗶𝘁𝗶𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝘃-𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗼𝗽𝗲𝗿𝗶𝘁 𝗶̂𝗻𝗰𝗮̆ ❓

Cauta să mă cunoști, citindu-mă și aprofundându-mă pentru a afla ce m-a determinat să scriu fiecare piesă de teatru în parte și să mă judeci după ce consideri că m-ai cunoscut și m-ai înțeles suficient pentru a mă judeca.

🛑𝗔𝘁̦𝗶 𝘀𝗶𝗺𝘁̦𝗶𝘁 𝘃𝗿𝗲𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮̆ 𝗰𝗮̆ 𝗮𝗿 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶 𝘀𝗮̆ 𝗿𝗲𝗻𝘂𝗻𝘁̦𝗮𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 ❓

Nu. Nu se poate renunța cu usurință la o asemenea îndeletnicire. Poți renunța la o lucrare începută, pe diverse considerente subiective sau obiective, la un moment dat, dar în niciun caz nu te poți despărți de o îndeletnicire care te-a marcat și pe care ai ales-o fiindcă ai considerat că te reprezintă. Nu am trăit o asemenea dorință și sper să fiu ferit de aceasta.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗹𝘁𝗶𝗺𝗮 𝗰𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃-𝗮 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝘁 ❓

În aceste zile de rămânere la domiciliu, am regăsit în biblioteca personală mai multe cărți de și despre Martha Bibescu, o personalitate deosebită care s-a afirmat prin viața și opera sa, astfel încât, cum spuneam, prin cunoaștere, frecventând ce a trăit, a gândit și a scris,  m-a emoționat. În diverse perioade m-au marcat diferite personalități și creații ale acestora. Astfel, în domeniul literaturii dramatice m-au marcat dramaturgi precum IBSEN, SHAKESPEARE, SCHILLER și multi alții despre care aș putea spune că au fost prezenți în opțiunile mele.

🛑𝗩𝗮̆ 𝘃𝗼𝗺 𝗿𝗲𝗴𝗮̆𝘀𝗶 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗻𝗮𝗷 𝗶̂𝗻 𝘃𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗽𝗶𝗲𝘀𝗲𝗹𝗲 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ ❓

Nu pot spune că mă regăsesc printre personajele pieselor mele de teatru. Anumite fapte sau trăiri personale se pot regăsi în lucrările mele, dar în ansamblu nu pot spune că eu sunt reflectat într-un anume personaj.

🛑𝗖𝘂𝗺 𝘃𝗮̆ 𝗴𝗮̆𝘀𝗶𝘁̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗳𝗮𝘁̦𝗮 𝗰𝗿𝗶𝘁𝗶𝗰𝗶𝗶 ❓

În fața criticii te expui cu fiecare scriere, cu fiecare reprezentație și fiecare critic te apreciaza prin personalitatea sa, astfel încât riști ca prin subiectivismul fiecăruia să se nască o imagine, să sperăm, cât mai exactă a scriitorului, a personalității care este autorul, așa că stau deschis ca o carte care așteaptă să fie cunoscută.

.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝘂𝗻𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗽𝗹𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲❓ 𝗜𝗺𝗯𝗼𝗹𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗽𝗲 𝘀𝗮̆ 𝘀𝗲 𝗻𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗽𝗮𝗴𝗶𝗻𝗮̆ ❓

Înainte de conceperea lucrării se naște tematica pe care o voi aborda. De la aceasta trec la construcția piesei și a personajelor care o vor reprezenta. De la stabilirea acestor contacte începe elaborarea scrierii care intră în atelierul de lucru. Având stabilită construcția piesei și a personajelor care o vor popula, intru în opera de edificare a lucrării, când se succed replicile personajelor adăugându-se toate scările pe care se va susține lucrarea de-a lungul momentelor realizării muncii de construcție, până la definitivarea tuturor amănuntelor necesare lucrului până la momentul finalizării piesei. Lucrez împreună cu personajele mele până simțim împreună ca ne-am atins obiectivul avut în vedere încă de la debutul piesei de teatru.

🛑𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗼𝗿𝘁𝗿𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝘂𝗺𝗻𝗲𝗮𝘃𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮̆ 𝗺𝘂𝘇𝗶𝗰𝗮𝗹 ❓

Deși mă regăsesc în diverse genuri muzicale, mi se pare firesc ca fiind un creator de teatru să mă simt apropiat de muzica scenică, de creațiile de opera și să fiu acasă, bucurându-mă de lucrările de operă semnate de VERDI, MOZART, ROSSINI, BELLINI.