TEAMA DE A ÎNOTA PE ÎNTUNERIC

În întuneric nu putem vedea nimic, deci ne putem imagina orice. Ne putem imagina cum cel mai copilăresc vis devine realitate. Ne putem imagina cel mai realist coșmar. Ne putem privi pe noi înșine ca într-o oglindă care îți arată adevărul. Mai mult decât adevărul. Putem fi adulți, iar în oglinda întunecată să vedem un copil. Copilul speriat pe care am învățat să-l ascundem, dar care încă există în fiecare dintre noi.

Otilia navighează prin întunericul casei bunicii folosindu-și imaginația drept compas. Mama e plecată în țară la ea, pe tataia l-au dus sub pământ, iar baba de bunica n-a învățat-o decât să-i fie și mai frică. Să-i fie frică de frică, fiindcă oamenii fricoși merg în iad. 

Noroc că Mubi, peștele de pluș, știe foarte bine să înoate. Pentru el, necunoscutul nu e nimic mai mult decât o apă care ne înconjoară pe toți. Aici imaginația prinde viață, creând un univers fantastic alimentat de imaginația infinită a Otiliei. 

Alături de Mubi, Otilia descoperă curajul de a-și privi frica în ochi.

Tu îl ai?