TZUKI ȘI TATI

Întîi nu-ți dai seama cine e Tzuki și cine e Tati. Apoi, dintr-o formulă de adresare strecurată la un moment dat, afli că Tati e personajul mai în vîrstă, deci devine limpede cine e Tzuki, numele indicînd tacit și raporturile dintre simpaticii lor posesori. Te gîndești la o relație parentală, mai ales că în discuție apare, ca personaj absent, și Mama, dar replicile următoare te contrazic. Surprizele continuă, întrețin suspansul și curiozitatea, le ațîță atît și așa cum e necesar pentru a te menține alături receptiv. Se vorbește despre oficierea unei căsătorii (ținutele elegante ale protagoniștilor o citează și nonverbal, e și o întrebare legată de verighete strecurată în conversație), dar scriitura încă nu arată limpede cine cu sine se însoară. O dilemă intenționată ce devine elementul cu miză al conflictului teatral. Linia centrală a narativității (Piersic jr. știe cum să spună o poveste comică, asezonînd-o cu poante deștepte) are afluenți secundari care-o alimentează și-o fac spumoasă.

OLTIȚA CÎNTEC