Teatrul Dramaturgilor Români – două nominalizări pentru premiile Galei UNITER 2022
Integrala Trilogia minelor – Flori, Beznă, Apă de Csaba Székely, regia Horia Suru, o producție a Teatrului Dramaturgilor Români, a obținut două nominalizări pentru premiile Galei UNITER 2022: cea mai bună regie – Horia Suru și cel mai bun actor în rol secundar – Bogdan Nechifor!
Selecționate, în anul 2021, la cele mai importante festivaluri de profil din țară – Festivalul Național de Teatru (Flori și Apă) și Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (Flori, Beznă și Apă) – episoadele care compun Trilogia minelor abordează teme sensibile – sinuciderea, corupția, alcoolismul – și situațiile de viață complexe ale locuitorilor unei foste comune miniere – interpretați de Ioan Coman, Cezar Antal, Antoaneta Zaharia, Bogdan Nechifor, Bianca Temneanu/Irina Antonie.
Teatrul Dramaturgilor Români felicită întreaga echipă artistică a proiectului și invită spectatorii bucureșteni la următoarele reprezentații ale spectacolului: 28, 29, 30 martie 2022, ora 19:00, sala „Ion Băieșu”.
Selecție din cronici:
Adecvându-se la scriitura lui Székely Csaba, regizorul Horia Suru construiește minuțios atât relațiile, cât și situațiile. Fiecare acțiune scenică presupune un ghem de subtexte. Fiecare actor își desfășoară personajul în multiple nuanțe. Tăceri, complicitate, ironie sunt numai câteva dintre straturile care garnisesc individualitatea fiecărui anti-erou. Adevărat e că și echipa de actori, toți unul și unul, creează personaje pe cât de coerente pe atât de atașante. Pur și simplu, nu-ți dezlipești ochii de la ei. Are Horia Suru talentul de a imagina scene în care să nu fie nimic în plus și nimic în minus. (Cristina Rusiecki în Revista Cultura)
Pentru mine a fost extraordinar să observ, din nou, actori ca Bogdan Nechifor sau Ioan Coman, ca Cezar Antal sau Antoaneta Zaharia puși în lumina justă a talentului lor. Provocarea a fost în sine drumul prin opera acestui dramaturg și alternarea valențelor, mereu altele, ale acestor actori puși să joace alte tipuri de structuri dramatice. (Marina Constantinescu în România literară)
Dintre toate personajele din cele trei spectacole, Márton mi se pare a fi cel mai bine conturat, poate și pentru că este cel mai tragic. Asumarea în totalitate a rolului de către Bogdan Nechifor duce spectacolul la un nivel neașteptat de ridicat. Nechifor este pe cât de credibil, pe atât de fragil; pe cât de autentic, pe atât de versatil, de o subtilitate rarisimă în conturarea personajului din trăsături de finețe – aer adolescentin (deși are 26 de ani), aflat veșnic în defensivă, deși aparențele spun că e în atac, jonglează perfect cu calitățile și defectele proprii unui copil orfan, adoptat de un preot pedofil, care încearcă pe orice cale să strige – sculptează statui grotești, scrie poezii care seamănă izbitor cu suitele de strigăte de ajutor ale naufragiaților. (Nona Rapotan în Bookhub)
Trilogia minelor – Flori, Beznă, Apă
de Csaba Székely
regia: Horia Suru
scenografia: Raluca Alexandrescu
muzica originală: Petre Ancuța
lighting design: Andrei Marin
grafică afiș: Romulus Boicu
cu: Ioan Coman, Cezar Antal, Antoaneta Zaharia, Bogdan Nechifor, Irina Antonie/Bianca Temneanu
Biletele pot fi achiziționate pe www.bilet.ro.
Rezervări: 0756 021 106 / rezervari@teatruldramaturgilor.ro
Detalii despre programul și evenimentele TDR: www.teatruldramaturgilor.ro
Teatrul Dramaturgilor Români este o instituție publică de cultură subvenționată de Consiliul
General al Municipiului București.